Departari iluzorii

Ea se afla inca acolo. Inca ea, ascunsa dupa parfumul de otrava pe care l-ai aruncat asupra-I dintr-o pasiune morbida, probabil, sau intelectuala, dupa cum ai spune. Un delir din care nu vei mai putea scapa nici dupa ce talpa roasa de timp se va toci de tot, nici dupa ce frunzele de toamna se vor frange, neputincioase, sub piciorul tau, nici dupa ce zeii, la rasarit, iti vor impleti din lumina coroana de mire. Ea va fi acolo pentru tine, la fel cum sunt eu aici, din nou singura, intrebandu-ma unde esti si cu cine. Vrei sa te chem. Vino la mine, te vreau, te iubesc, te blestem. Nicio pasare creata de mana divinitatii nu va reusi sa zboare asa cum m-ai invatat tu sa zbor, nicio adiere de vant nu va imprastia miresme ca parfumul pe care-l probez inca si care-ti poarta numele. Niciun lacat nu va reusi sa ferece portile pe care tu mi le-ai deschis, printre flori de iasomie si basme in apusuri primavartice. Cuvantul tau in rostiri sacadate se pierde in rotocoale de miresme salbatice pana acolo, la ea, unde glasul se striveste, poate, de asternuturile uzate de vocale ratacite fara voie. Iti permiti, nu-I asa, sa ma lovesti din nou, cu aceeasi seninatate cum ai facut-o si inainte si sa te speli de tipetele ei involburate. Iti permiti sa te lasi gatuit de vorbe pe care nu le poti rosti si sa patezi cu noroi porumbelul care te cauta printre regrete neimpartasite. Iti permiti pentru ca eu ti-am permis. De ce?, te-as intreba. De ce ea si nu eu? De ce noi? De ce sadesti iluzii in loc de flori, de ce vrei sa-mi subjugi anotimpurile, de ce vrei sa ratacesti intre doua lumi? Unde esti tu, unde suntem noi? Raman in urma ta, agatandu-ma cu disperare de talpa roasa a pantofului tau care imi aluneca peste suflet. Il calca, il sfasie, il ucide cate putin. Ma tarai in continuare ca un sarpe insetat de veninul tau care isi cauta sfarsitul printre frunzele lipsite de viata. Ce decor, maestre? Nu-I asa? Hai spune-mi, vorbeste, doar esti actor si regizor, ce naiba? Care este finalul? Ai vrea sa stii si sa arunci asupra mea povara regretelor care te cocoseaza sit e farama cate putin. Vrei sa te eliberezi si, cu o smucitura de picior, ma arunci in mazga de cuvinte fara noima, fara sa te mai uiti inapoi. Ce-ti pasa? Ai ramas cu ea, iar eu incerc sa gasesc drumul spre casa. Sa zbor, de data aceasta, in lumea celor fara trup si fara cuvinte, acolo unde nici tu, nici timpul nu-mi puteti masura durerea sau nepasarea. Nu vreau sa stiu cu cine-ti colorezi, din nou, coperta, nu vreau sa stiu pe la ce usi iti vei vinde vorbele pe care le tesi cu atat de multa maiestrie. Nu vreau sa stiu de tine, nu vreau sa stiu de noi, iar cand vei vrea sa ma ucizi din nou cu insiruirea fara noima a textelor bine alese, voi fi prea departe ca sa ma mai auzi. Departe de tine, departe de noi.

Anul în care a venit Moş Crăciun

Striveşte sub talpa ta greoaie tristeţea care te apasă de atâta amar de vreme. Ceartă-te cu indiferenţa şi arunc-o acolo unde nimeni nu o mai poate găsi. Fă-ţi din zăbrelele neputinţei toiag pentru un mâine pe care nu îl mai aştepţi. Auzi liniştea care se pierde prin sertarele prăfuite înţesate de amintirile răguşite de atîta urlet? Anul în care a venit Moş Crăciun a durat doar o lună. Ar fi fost mai mult, dar l-a oprit rememorarea unei clipe care trece prea repede pentru a putea surprinde în ea murmurul glasului tău de bariton. L-ar fi oprit, probabil, amintirea îngemănată a unui eu singuratic desprins din misterul şoaptei tale. Cine ştie? Cine poate şti de câte ori mi-am respirat prin porii pielii tale nesiguranţa şi câte vieţi am numărat ca să ajung până la tine? Cine te-a văzut când te-ai ferecat înlăuntrul meu şi te-ai legat cu lanţuri de organe şi ţesuturi pentru ca îndoiala mea să nu te mai poată desprinde? Cine te-a auzit atunci când tăceai în mine, obosit de maratonul prin labirintul necredinţei mele? Mi-am luat o secundă să fiu în tine şi nu te-am găsit. Ţi-ai uitat ochii, şi părul, şi gura, şi mâinile, te-ai uitat cu totul şi nu te-ai mai întors. Unde eşti, unde te-ai rătăcit? În mine sau în tine? Te port, fără de voie, în fiecare respiraţie, în fiecare privire spre nicăieri, în fiecare grimasă aruncată sorţii. Şi mă întreb: „Până când?”. Cât timp vei mai adulmeca fiecare gest schiţat cu stângăcie, fiecare rostogolire a mâinii tale reci pe coapsa mea străpunsă de priviri însetate, fiecare scrâşnitură a articulaţiilor unui timp obosit? Sunt aici şi te aştept să vii cu sacul tău încărcat de iluzii şi absenţe repetate, de promisiuni şi cuvinte nedesluşite încă.
Ziua de ieri a durat o secundă. Clepsidra torsionată de vicleşuguri ieftine îmi spune că nu te voi mai găsi prin camerele întunecate în care am înnoptat împreună. Ninge atât de absent, dragul meu, şi încă aştept să-ţi zăresc părul pomădat de otrăvurile unei vieţi trăită în lipsuri. Încă aştept să te văd vânzându-te pe nimicuri în fiecare ungher care îţi ţine de cald. Dar, până atunci, aştept să te văd aici şi acum, scormonind ochiul tău cu mâna umedă de atâta dezmăţ. Te aştept, dragul meu, să mă execuţi şi mâine cu zâmbetul tău născut din bătaia de joc a sorţii.

Bis, Maestre!

TI-AM SURPINS COPITA SCURAMDN ADANC in pantecele meu. Si atat a scurmat pana a inceput sa sangereze adanc, cu un oftat pe care l-am ascuns atat de mult timp de tine. M-ai gasit, m-ai regasit, de data aceasta pieduta in sinele tau fara de nume si fara de inceput. Alfa si omega esti tu, blasfemie nascuta din declinul neimplinirii mele. Atatea dezamagiri au fost…Ce mai conteaza inca o pata pe linistea mea?
Am luat in brate copacul tanar si i-am baut seva acrita de atatea intrebari la care nu mi-ai raspuns. Poate asa voi putea supravietui inca o zi, inca o ora, inca o secunda fara tine. Sau poate nu. Cine stie cu ce palma ma vei lovi din nou, asa cum ai facut cu o luna in urma, atunci cand ne-am cunoscut? Cine stie daca voi putea supravietui langa tine? Sau cine stie cu ce imi vei astupa toate strigatele de ajutor? Ce bici ascutit isi va asmuti poleiala ascunsa si astazi, de ziua mea, inca o viata, inca…
Te caut din nou, ratacita in drumul spre ingerul care nu iti mai este alaturi. Te-am parasit, si el odata cu mine. Nu iti mai gasesti locul in mine si ma gandesc la ziua in care vei pleca, asa cum ai facut-o si alatadata, cu altcineva…si cine stie cati de inca voi mai enumera pe foaia care va rupe legamantul de credinta, si ea dimpreuna cu tine…Ma cunosti tu pe mine? Ai vrea, nu poti sa negi. Iti dau sinele meu in dar. Ce zici, ti se potriveste? Te imbraca la fel de bine asa cum ma imbraca pe mine cuvintele tale? Nu ma pot oferi tie, atat de stangace si superficiala cum sunt. Vino cu mine inca o data, adulmeca-ma si-ti vei simti sfrasitul. Cum te simti acum?
Deunazi mi-am jucat viata pe un cuvant. Un bis, va rog! Se cere, de urgenta un bis. Cum te simti acum, Maestre? Nesatul de orgoliu iti este satisfacut? Ti-ai cautat succesul in cele mai tacute ganduri ale mele si credeai ca vei reusi sa pacalesti destinul cu o floare, cu un inel prins de garoafa rosie, infloritoare, de altfel, dar atat de stangace, ca si mine.
M-ai purtat in sferele cele mai inalte ale abisului tau. Mi-ai saframat gandurile in petale si le-ai imprastiat pe linistea mea de ceara. Esti cu mine sau cu alta? Ce vrei? Ce ai de gand sa faci? Te-am asteptat atatea vieti si acum, cand te-am gasit din nou, vrei sa te pierzi in negura fara de nume si fara de sfarsit. Dar stai, mi-am amintit. Are un nume ... Jasmine. Dar, oare, sfarsitul unde este?
Vii sau pleci, razi sau plangi, nu-mi pasa. Esti cu ea sau cu mine? Alege! Te stiu prea bine, te vei alege pe tine, singurul care nu poate fi inselat sau parasit.
Astazi mi-am jucat viata pe un pahar de vin. Se cere un bis, Maestre!