Anul în care a venit Moş Crăciun

Striveşte sub talpa ta greoaie tristeţea care te apasă de atâta amar de vreme. Ceartă-te cu indiferenţa şi arunc-o acolo unde nimeni nu o mai poate găsi. Fă-ţi din zăbrelele neputinţei toiag pentru un mâine pe care nu îl mai aştepţi. Auzi liniştea care se pierde prin sertarele prăfuite înţesate de amintirile răguşite de atîta urlet? Anul în care a venit Moş Crăciun a durat doar o lună. Ar fi fost mai mult, dar l-a oprit rememorarea unei clipe care trece prea repede pentru a putea surprinde în ea murmurul glasului tău de bariton. L-ar fi oprit, probabil, amintirea îngemănată a unui eu singuratic desprins din misterul şoaptei tale. Cine ştie? Cine poate şti de câte ori mi-am respirat prin porii pielii tale nesiguranţa şi câte vieţi am numărat ca să ajung până la tine? Cine te-a văzut când te-ai ferecat înlăuntrul meu şi te-ai legat cu lanţuri de organe şi ţesuturi pentru ca îndoiala mea să nu te mai poată desprinde? Cine te-a auzit atunci când tăceai în mine, obosit de maratonul prin labirintul necredinţei mele? Mi-am luat o secundă să fiu în tine şi nu te-am găsit. Ţi-ai uitat ochii, şi părul, şi gura, şi mâinile, te-ai uitat cu totul şi nu te-ai mai întors. Unde eşti, unde te-ai rătăcit? În mine sau în tine? Te port, fără de voie, în fiecare respiraţie, în fiecare privire spre nicăieri, în fiecare grimasă aruncată sorţii. Şi mă întreb: „Până când?”. Cât timp vei mai adulmeca fiecare gest schiţat cu stângăcie, fiecare rostogolire a mâinii tale reci pe coapsa mea străpunsă de priviri însetate, fiecare scrâşnitură a articulaţiilor unui timp obosit? Sunt aici şi te aştept să vii cu sacul tău încărcat de iluzii şi absenţe repetate, de promisiuni şi cuvinte nedesluşite încă.
Ziua de ieri a durat o secundă. Clepsidra torsionată de vicleşuguri ieftine îmi spune că nu te voi mai găsi prin camerele întunecate în care am înnoptat împreună. Ninge atât de absent, dragul meu, şi încă aştept să-ţi zăresc părul pomădat de otrăvurile unei vieţi trăită în lipsuri. Încă aştept să te văd vânzându-te pe nimicuri în fiecare ungher care îţi ţine de cald. Dar, până atunci, aştept să te văd aici şi acum, scormonind ochiul tău cu mâna umedă de atâta dezmăţ. Te aştept, dragul meu, să mă execuţi şi mâine cu zâmbetul tău născut din bătaia de joc a sorţii.